INAPOI
JÜRGEN SPANUTH ŞI EDGAR CAYCE
ÎN CĂUTAREA ATLANTIDEI
Pornind sau nu de la descrierile lui Platon subiectul Atlantida se regăseşte în cuprinsul a aproximativ 20.000 de lucrări scrise pe această temă. Dintre toţi autorii care au lansat lumii teorii neobişnuite asupra continentului dispărut doi se remarcă prin noncomformismul mesajului lor. Pentru ei Atlantida nu doar a fost reală, ci a continuat să existe împreună cu un mesaj ascuns în spatele unor tradiţii devenit celebre şi prin caracterul lor enigmatic, mistic. Jürgen Spanuth şi Edgar Cayce sunt două mari personalităţi la ale căror idei se revine cu insistenţă în ultima vreme atunci când se doreşte identificarea şi localizarea spaţio-temporală a Atlantidei.
În perioada 1920-1930 atenţia arheologilor germani se îndrepta spre explorarea zonei nordice unde, din indicaţiile scrierilor antice, a existat un continent pierdut numit Thule şi a unei rase foarte avansate ce a trăit în timpul Erei de Aur. Ei erau convinşi că această rasă era din punct de vedere genetic şi cultural cea mai avansată din istoria omenirii si ulterior l-au convins pe Hitler şi pe consilierii apropiaţi lui ca însăşi rasa ariană descinde din poporul Thule. Aceşti profesori şi istorici credeau ca hiperboreeani aveau capacităţi telepatice foarte speciale şi că tărâmul lor a fost distrus de gheaţă, moment din care umanitatea a intrat într-un proces de degradare.
Pe fundalul bogat în ipoteze intervine riposta Dr. Jürgen Spanuth, care familiarizat cu povestea lui Platon despre Atlantida spunea: „Nici Thera, nici Creta nu au fost localizate vreodată în Atlantic... Insula nu prezintă o gură de vărsare al unui râu atât de mare, nici una dintre ele nu a fost înghiţită vreodată de ape... în fapt această imensă nişă în arheologie este o himeră ce face referii la un eveniment situat cu mult timp în urmă.”
Localizarea Atlantidei a solicitat nu doar scriitorul sau omul de ştiinţă, ci şi pe cititorul dornic să înţeleagă mai multe despre misterul acestei lumi. Jürgen Spanuth s-a născut la 5 septembrie 1907 în Obersteiermark-ul austriac cu aproximativ 2 ore înaintea amiezii. Copil precoce, înzestrat cu o memorie excelentă şi cu un dezvoltat spirit de observaţie Jürgen îşi însuşeşte cu mare rapiditate cunoştinţe despre istorie, teologie, geografie, ştiinţe ale naturii. La 24 de ani devine profesor de teologie, istorie antică şi arheologie la Wiener Neustadt. La numai 2 ani după, în 1933, este numit pastor în localitatea Bordelum, o regiune de câmpie apropiată de Marea Nordului. Acesta este momentul de cotitură din viaţa marelui arheolog când sensibilizat de apropierea mării şi-a amintit de anumite inadvertenţe observate de el în Dialogurile lui Platon în ultimul an de liceu când le tradusese. Pe vremea aceea considera povestea Atlantidei doar o ficţiune şi chiar fără să se gândească la relevanţa istorică a evenimentelor descrise în Critias şi Timaios intuiţia sa îi spunea că Atlantidei i se indicase greşit atât locaţia cât şi perioada istorică în care şi-a desfăşurat existenţa. În acelaşi an a început să studieze în paralel texte din mai multe regiuni cu convingerea că va găsi un punct de pornire în studiile sale. Vechiul Testament i-a atras atenţia şi în Ieşirea sau A Doua Carte a lui Moise observă că Asuprirea fiilor lui Israel în Egipt şi Exodul a fost încadrat greşit în secolul al XV-lea î. de Ch. Ori, săpăturile efectuate la Pitom şi cele trei poeme epice ce lăudau „construirea frumosului oraş Ramses” dovedesc faptul că aceste două oraşe au fost înălţate în timpul domniei lui Ramses al III-lea (1300-1230 î.de Ch.). Prin urmare, poporul evreu se afla încă în Egipt la data aceea; „Cele zece plăgi ale Egiptului” nu pot fi datate decât după 1230 î. de Ch., după moartea Faraonului.
Jurgen Spanuth cercetând întreaga documentaţie din epoca Exodului descoperă inscripţiile gravate pe templul regal de la Medinet Habu, din porunca lui Ramses al III-lea. Între 1927-1936, cercetători ai Institutului Oriental de la Universitatea din Chicago au dezgropat acest templu din Teba (construit în perioada 1200-1168 î. de Ch.), iar textele inscripţiilor şi basoreliefurilor au fost publicate între 1934 şi 1954. Analizându-le minuţios, tânărul cercetător german a constatat că ele confirmă nu numai A Doua Carte a lui Moise, ci şi povestirea relatată a lui Solon, în 560 î.H., în Egipt, temă reluată de Platon în Critias şi Timaios.
În aceeaşi perioadă, catastrofele naturale uriaşe i-au determinat pe cei ce locuiau în teritoriile indicate de Spanuth să-şi părăsească meleagurile natale şi să pornească într-o călătorie lungă, străbătând toată Europa şi Orientul Apropiat. Peregrinarea lor s-a sfârşit prin lupta dusă de Ramses al III-lea împotriva invaziei acelor „Popoare ale Mării”, a libienilor şi a tirenienilor. Basoreliefurile de la templul egiptean Medinet Habu indică după Spanuth istoria Atlantidei.
Concluzia la care a ajuns cercetătorul german infirmă datarea Atlantidei de către Platon cu aproximativ 9000 de ani înaintea lui Solon situând-o către ultimul sfert al secolului al XIII-lea î. de Ch..
Din relatarea lui Platon (unii autori pentru o mai bună susţineri a ipotezei lor fac trimitere şi la basoreliefurile de la Medinet Habu) rezultă că Atlantida era constituită din insule şi părţi ale continentului situate în nordul cel mai îndepărtat, mărginind Marele Cerc de Apă, la capătul lumii. Egiptenii, cei care i-au indicat lui Solon localizarea Atlantidei numeau „Mare Cerc de Apă” o mare sau un ocean, ce înconjura pământurile populate. Robert Coehen în „Atlantida” prezintă concluzia lui Jürgen Spanuth astfel: „Conform cosmologiei lor, cercul era împărţit în zece curbe, adică în zece segmenţi, corespunzând, mai mult sau mai puţin, gradelor de latitudine. Egiptenii spuneau despre a zecea curbă că «aici soarele apune la miezul nopţii», iar despre a noua, că «ziua cea mai lungă durează aici şaptesprezece ore!»
După părerea egiptenilor, „Popoarele Mării” (sau „Popoarele Mării Nordului”) făceau parte din a „noua curbă” care corespunde, în geografia modernă, cu regiunile situate între 52° şi 58° latitudine nord: Germania de nord, Danemarca, Scandinavia meridională. Dacă dăm crezare textelor din epoca lui Ramses al III-lea, atlanţii erau deci originari din aceste regiuni.”
Un alt detaliu ce i-a atras atenţia lui Spanuth şi care s-a transformat într-un argument alături de multe altele pe care cercetătorul german le-a lansat este reprezentarea egipteană a „popoarelor din curba a noua”: oameni înalţi, solizi purtând pe cap căşti cu coarne sau coroane cu raze, înarmaţi cu scuturi şi săbii cu mânere drepte, obiecte folosite curent numai în Europa de nord . În Scandinavia, sute de desene rupestre atestă folosirea acestor obiecte, pe care săpăturile arheologice le-au scos la iveală, cu miile.
Pyteas călătoreşte în 350 î. de Ch în Europa de nord şi-i numeşte pe locuitorii întâlniţi celţi. Această titulatură adusă popoarelor nordice este acceptată de suedezii şi danezii specialişti în preistorie contemporană care îi consideră „germani” doar pe strămoşii locuitorilor din Europa de nord, ce, abia după anul 200 î. de.Ch., şi-au luat acest nume şi au fost cunoscuţi ca atare. Inscripţiile din epoca lui Ramses al III-lea menţionează trei grupuri principale care formează „Popoarele Mării Nordului”: ferii, saksarii, denenii. S-a formulat deseori părerea că aceste inscripţii reprezintă prima atestare scrisă a feresioilor, adică a celor mai vechi triburi din imperiul celto-german: frizonii, saxonii, danezii.
Studiile lui Spanuth s-au axat pe localizarea imperiului celto-germanic. Se pare că în epoca bronzului el ar fi cuprins peninsula Iutlanda , parţial dispărută, partea meridională a Suediei şi insula Öland, în Marea Baltică. În vremea aceea, civilizaţia nordică era omogenă şi prosperă.
O călătorie geologică în timp indică regiunea ca având un relief accentuat ce îngreuia accesul la teritoriul indicat. Acea parte care străjuia marea, prezenta un perete abrupt, ale cărui feţe laterale roşii, albe şi negre coborau direct spre mare. Acesta este un alt element de legătură cu Dialogurile lui Platon, iar Spanuth s-a grăbit să o confirme.
Dacă toate elementele legate de civilizaţie, descriere socio-culturală a Atlantidei în textele antice s-a confirmat, Spanuth va căuta nu atât de mult pentru o confirmare a legendei platoniciene, cât pentru argumentarea propriei teorii, un indiciu că unul dintre locurile vizate de el a parcurs în trecut un eveniment geologic devastator.
În cursul cercetărilor şi explorărilor sale descoperă peretele stâncos al insulei Helgoland, din Marea Nordului. După toate probabilităţile, era rămăşiţa vizibilă a unui teritoriu mult mai vast, care s-ar fi scufundat în mare. Blocul de gresie brun-roşcată există şi în prezent: gipsul, creta şi calcarul, de culoare albă, se îmbinau alcătuind soclul unui prag din fundul mării, iar stânca neagră apărea la mică adâncime; era gresia bogată în cupru, nuanţa ei de albastru foarte închis, aproape negru, fiind datorată oxidării.
Tradiţia susţinea că multe corăbii se aprovizionau de aici cu calcar şi cu gips.
Un alt indiciu pe care Platon îl oferă este acela că din subsolul Atlantidei se extrăgea „cupru, sub formă dură şi maleabilă”. După un studiu amănunţit geologul Wetzel, din Kiel, confirmă existenţa unui bogat zăcământ de cupru în Helgoland, ba mai mult aminteşte că datorită bogăţiei sale insula era cunoscută şi explorată de foarte mult timp în urmă: „Roca este alcătuită din mai multe varietăţi de minereuri cuprifere; unele se prezintă sub formă de oxid (cuprit), altele, sub formă de sulfură (calcozină), de culoare cenuşiu-albăstruie, cu strălucire metalică...”
Totuşi Spanuth nu este mulţumit de rezultat. Pornind de la deducţii în totalitate lipsite de vreun caracter speculativ el susţinea că între Helgoland şi litoral se afla o insula care reprezintă de fapt centrul imperiului nordic. Deducţiile lui pornesc tot de la precizările istoricului Pyteas. Acesta susţinea că localitatea ce deţinea rolul de capitală se numea Basilea şi se afla la gura fluviului Eridan în Marea Nordului. O suspectă coincidenţă pare să aducă puţină lumină: în peninsula Iutlanda exista un fluviu numit Eider. Cercetătorul german a considerat că cele două denumiri indică de fapt un singur fluviu cu atât mai mult cu cât distanţa dintre cele două localităţi era atât de mică încât ar fi putut fi parcursă într-o singură zi. El concluzionează că elementul lipsă din decor este insula căutată, dispărută în adâncurile mării, în urma unor catastrofe naturale devastatoare.
Insula aceasta, pomenită de Homer reprezintă centrul cel mai important şi mai valoros al imperiului nordic. Basilea se află la o distanţă de zece kilometri faţă de mare, înconjurată de o câmpie foarte roditoare, culturile diversificate alternând cu câmpurile de trifoi. Dealurile sunt joase, iar pantele lor se apleacă domoale asupra mării. Capitala era înconjurată şi apărată de diguri, având garduri din uluci de lemn, legate între ele cu un ciment din argilă — elemente de construcţie nordice prin excelenţă; digurile sunt supraînălţare pentru a permite trecerea ambarcaţiunilor. Câmpiile şi digurile erau străbătute de un canal, care oferea condiţii favorabile de la cheiurile celor două porturi.
Şi mai interesant este că o hartă a Americii de Nord în timpul Epocii Glaciare arăta că pe multe insule din nordul îndepărtat nu a existat nici urmă de gheaţă. Cum era posibil?
Polul Nord de-a lungul a 80.000 de ani a avut trei poziţii diferite şi anume în Yukon, Marea Groenlandei şi Golful Hudson. În urmă cu 80.000 de ani, Polul Nord s-a deplasat de la districtul Yukon către Marea Groenlandei. După numai 30.000 de ani îl găsim între Marea Groenlandei şi Golful Hudson, ca în urmă cu 12.000-17.000 de ani, Polul Nord să se deplaseze de la Golful Hudson către poziţia actuală. Cu alte cuvinte, cea mai recentă deplasare a învelişului a început în anul 15.000 î. de Ch. şi s-a încheiat în jurul anilor 10.000 î. de Ch.
Toate acestea se potrivesc de minune cu descrierile lui Platon.
După ani întregi de săpături, studii, călătorii Spanuth îşi vede în 1953 visul realizat şi misiunea vieţii sale parţial îndeplinită.
Încă din timpul vieţii sale Spanuth a devenit un mit. Deducţiile sale atât de logice au fost făcute cu un simţ al detaliului caracteristic zodiei în care se născuse - Fecioară.
Tipul Fecioară-ASC Scorpion (Anne Bancroft, Ludovic al XVI-lea, Julio Iglesias) în ciuda unei puternice tendinţe spre interiorizare, ambiţie, dorinţă de ieşire din anonimat, necesitatea unui rezultat concret în aprecierea activităţii, aduce nativului un control riguros al emoţionalului. Exprimarea reţinută a sentimentelor duce uneori la duritate, la frustrare, sarcasm, mania persecuţiei. Tipul evoluat, cel care se observă realist şi se analizează obiectiv în contextul social în care trăieşte, este capabil să aducă elemente noi pe un teritoriul intens explorat de alţii. O teamă de necunoscut marchează acest tip de personalitate ce poate mobiliza sau inhiba ducând la reuşite sociale importante sau le eşecuri lamentabile.
Jürgen Spanuth este tipul intermediar celor două trăsături indicate de combinaţia Soare în Fecioară, ASC în Scorpion. Deşi are planete importante pe casa IX, Chiron pe FC îi accentuează interiorizarea şi tendinţa de a se replia în sine. Jupiter în Leu pe MC aduce o motivaţie în călătoriile sale - nevoia de spaţiu. Lungile sale călătorii în Africa, Asia Mică sau cele din nordul Europei este indicat de acest aspect. Cu atât mai mult cu cât Chiron (cercetarea spirituală) opunându-se Lunii (sentiment, umanitate) cumulat un Saturn în Peşti pe casa V nu pare să indice un tip evoluat din punct de vedere spiritul, ci mai mult un spirit cu multe experienţe, un suflet încărcat de informaţii ce-şi va căuta identitatea prin cultivarea creativităţii.
Tema sa natală conferă un puternic spirit practic prin faptul că toate cele 5 planete din zodiile de pământ nu numai că sunt în conjuncţie (trei în Fecioară şi două în Capricorn) dar se află într-un schimb armonios, echilibrat prin trigoanele pe care le realizează între casele III şi X. Aşadar bogăţia sa de informaţii, marea sa putere de analiză şi studiu l-a îndreptat către cercetarea ştiinţifică, metodică, pedagogică.
O coincidenţă complexă şi stranie leagă tema natală de cea anuală 1932-1933 . Saturn natal în Peşti din casa V aduce cercetătorului mari ambiţii de elevare socială, de evidenţiere într-un grup. În tema sa indicând o acută nevoie de spaţiu, un dinamism aparte, în căutarea unui trecut localizat fizic (Saturn retrograd în Peşti pe casa V, conjuncţia Marte-Uranus pe Capricorn ce primeste opoziţie de la un Neptun din Rac şi csa IX). Un orgoliu subtil îi motivează ambiţia şi, după terminarea şcolii, devine profesor de teologie şi istorie, element identificat în tema sa natală de Neptun natala în Rac pe casa IX ca planetă tutelară lui Saturn din Peşti (casa V). Un ciclul se închide şi altele se deschid pe cerul revoluţiei solare din 1932. Neptun alături de Jupiter se află într-o conjuncţie pe cuprinsul a doar 6 grade cu Soarele pe axa Fecioară-Peşti (religie, sacrificiu, exil) şi casa X. Această poziţie aduce nu doar satisfacţii profesionale, ci şi realizări mari, în ciuda unei frustrări ce vine dintr-o impunere incompatibilă cu nevoia cercetătorului ambiţios de spaţiu, chiar dacă o mare dorinţă i-a fost îndeplinită. Însă Luna natală, ca guvernator al Racului transferă informaţia ce nu cu mult în urma o ducea Neptun din Rac pe casa IX (ambiţie, expansiune) lui Pluton aflat în Rac pe tema revoluţiei solare. Aspectul devine cu atât mai important cu cât Luna este în Scorpion, pe casa XII şi indică o descoperire, o aducere la lumină a unor secrete, poate chiar ale unor dorinţe ascunse de putere, iar Pluton încărcat de sentimentele lui Venus şi dorinţele lui Marte (prin conjuncţia cu cele două) se opune drasticului Saturn din Capricorn şi casa III. Aşadar este un moment de cotitură în viaţa cercetătorului german care „exilat” în cursul acestui an natal la Bordelum, aproape de Marea Nordului ca preot, dă piept cu amintirile, dorinţele şi aspiraţiile sale din timpul şcolii renăscute acum şi îmbrăcate într-o nouă motivaţie. Dintre cele 7 planete în zodii de pământ existente în această tema anuală 4 participă la formarea unei cruci cosmice în semne cardinale alături de Luna şi Uranus aflate în opoziţie. Prin urmare o insecuritate profesională (Uranus din casa VI în opoziţie cu Luna) îl face să se raporteze în alt mod la timp, valori istorice sau educative (Saturn din Capricorn în opoziţie cu Pluton, în conjuncţie cu Venus şi Marte din Rac). Chiron se deplasează dintr-o casă de finalitatea în tema natală spre o casă de comunicaţie în tema anuală realizând un trigon cu Saturn (semn de maturitate şi înţelegere superioară), iar Uranus , ca guvernator analog al Atlantidei prin zodia Vărsător ce o patrona, conferă studiului prin trigonul cu Mercur iniţiativă, cunoaştere, creativitate.
Fără cele două trigoane eliberatoare Jürgen Spanuth ar fi rămas o persoană înzestrată cu reale calităţi intelectuale, dar înfrântă de propria frustrare. El este deci un prototip al Fecioarei ambiţioase care se foloseşte de orice pârghie pentru a reuşi în viaţă nu neapărat pentru a ieşi în evidenţă. Aflată pe aceeaşi vibraţie cu el teoria lui a rămas undeva în umbră ca o rezervă pentru momentele când altele vor cădea din lipsă de probe.
Deşi acesta nu este cel mai impunător moment astrologic din viaţa sa , altele venind să indice cu mai mult elan mesajul său de cercetător, el este luat ca un punct de reper, ca un început, ca un hiatus. Motivaţia ce l-a readus în primăvara anului 1933 la masa de studiu este elocventă în analizarea rezultatelor sale indiferent care va fi cosmetizarea ei ulterioară.
Atlantida văzută de el este aşadar un tărâm real, viu. El vede în locuitorii Europei de acum urmaşii Atlanţilor. În felul acesta încercă să explică progresul rapid pe care l-a comportat societatea celtă la contactul cu triburi considerate barbare situate pe ţărmul Mării Nordului, Bretania şi Irlanda.
Saturn din Capricorn în casa III pe revoluţia solară 1932-1933 îl indică pe arheologul dispus să înveţe din descoperirile sale. În toate aceste momente planetele din semne de pământ, în special cele din Fecioară, i-au ţinut mintea lucidă, nu i-a trezit încrederea celui care devine stăpân a ceea ce descoperă şi i-a incitat şi mai mult dorinţa de analiză şi detaliu. Nu întâmplător el spunea că toate cercetările sale au fost motivate de „anumite neverosimilităţi” pe care le-a sesizat comparând textul lui Platon cu altele. Studiind texte pe care foarte mulţi le-au citit înaintea lui Spanuth descoperă elemente care cumulate sau comparate cu cele ştiinţifice, pe care nu le-a minimizat, ajunge să identifice un ipotetic loc în care Atlantida ar fi existat.
Teoria lui nu a convins foarte mult, fiind considerată de cercetători speculativă şi lansată din orgoliul naţionalist; la fel cum se spune despre studiile lui Marinatos, Donnelly şi alţii. Teoria lui Spanuth nu pare atât de veridică deoarece loveşte prea mult în legenda lui Platon. Şi totuşi dacă teoria sa este adevărată prin elementele practice rezultate în aceeaşi măsură în care şi argumentele celorlalte teorii sunt la fel de solide intervine în mod firesc o serie de întrebări: Ce a descoperit Jürgen Spanut? Ce au descoperit ceilalţi? A fost Atlantida descoperită şi dacă da care dintre locaţiile atribuite este cea reală?
Teoriile sintetice ale Erei Vărsătorului nu neagă nici una dintre descoperirile oamenilor de ştiinţă întrucât argumentele lor sunt corecte, iar conexiunile care i-au dus către rezultatele obţinute sunt complexe şi pertinente. Atunci când fiecare teorie este analizată singular argumentele şi rezultatele pe care le prezintă sunt extrem de solide. În momentul în care ea este comparată cu o altă teorie tangentă la acelaşi subiect mesajul îşi pierde din consistenţă şi poate cădea în speculaţie, erezie. Ipoteza existenţei Atlantidei are tocmai datorită numărului mare de teorii lansate un caracter speculativ. Oricine va vorbi despre Atlantida va fi privit cu reţinere de un anumit segment al populaţiei. Greşeala vine din divizarea teoriilor. Insula descoperită a Spanut a fost fie o colonie (filială) a celebrei Atlantida, fie un refugiu al supravieţuitorilor atlanţi care au reprodus la altă scară tărâmul mirif ce tocmai se scufundase. Elemente de cultură atlantă descoperite atât aici cât şi în altă parte a globului se potrivesc parţial cu spusele lui Platon pentru că ele reprezintă doar un fragment din celebrul imperiu dispărut sau copii mai mult sau mai puţin fidele făcute de supravieţuitori. Alături de această localizare sunt la fel de corect indicate şi celelalte refugii atlante: Thera, Creta, Insulele Azore, Egipt, Yucatan. Atlanţii au trecut pe acolo şi au dorit să marcheze cultural teritoriile locuite. De aceea este interesat punctul de vedere al unui cercetător care se aşteaptă să descopere o civilizaţie foarte avansată într-un spaţiu mic, limitat, rupt de restul lumii. Atlantida a fost un mare imperiu, nu o civilizaţie experimentală îngrădită într-o insulă mică.
Atlantida este plasată de astrologi sub incidenţa zodiei Vărsător şi a planetelor Neptun şi Uranus (guvernatorul analog al Vărsătorului). Marile progrese ştiinţifice pe care le-a conţinut ţin de domeniul Vărsătorului: tehnologii bazate pe energie, comunicaţie şi un anume gen de varietate sau globalizare făcea în aşa fel încât civilizaţia indicată să fie formată dintr-o mare varietate de oameni aflaţi pe diferite nivele de evoluţie fizică şi intelectuală. Insula centrală la care Platon face referire era fertilă şi bine organizată, dar în ciuda progresului său considerabil nu a putut face faţă unui cataclism natural scufundând împreună cu ea importante valori culturale şi tehnologice.
Edgar Cayce susţinea că Atlantida s-a scufundat în trei etape la mari intervale de timp datorită nesăbuinţei cu care locuitorii săi au utilizat tehnologia. În ciuda avertismentelor, modul lor de viaţă nu s-a schimbat ceea ce a declanşat, după spusele marelui medium, cataclismul descris pentru prima dată de Platos în Critias şi Timaios. Este de altfel un alt element al Vărsătorului care conferă nativilor o ciudată predispoziţie în a repeta fără ezitare aceeaşi greşeală. Edgar Cayce a relatat în consultaţiile acordate detalii importante despre Atlantida, iar astrologia vine şi confirmă cu instrumentele ei proprii sfârşitul iminent pe care nu doar Atlantida l-a avut, ci orice civilizaţie în cadrul căreia forţa gândului colectiv este orientat împotriva oamenilor de dragul comodităţii, al confortului.
Sub influenţa aceluiaşi Saturn în Peşti, dar de această dată dintr-o casă de comunicaţie nu de viaţă, Cayce a marcat istoria omenirii prin informaţiile extrem de utile pe care le-a furnizat. Petrecându-şi vieţi de-a rândul căutând adevărul sub diferite forme, el a experimentat numeroase tehnici şi căi de cunoaştere. În multe dintre consultaţiile sale metafizice „profetul adormit” cum i s-a spus amintea despre existenţele sale anterioare, în special cele din Egiptul Antic în care a ajutat diferite grupuri de oameni să-şi găsească o identitate. Deşi firav la trup (Soarele în Peşti, Cuspida XII în Rac) Cayce a fost toată viaţa energic şi devotat idealurilor altruiste indiferent cum i se înfăţişau ele. A fost un învingător fără să se lase dezamăgit de dificultăţile vieţii. Le privea adesea cu seninătate atunci când părea că drumurile i se închid. Biografia sumară prezentată în continuare scoate în evidenţă atât spiritul de sacrificiu, cât şi predispoziţia către celebritate sublimată prin conjuncturi sociale inedite ce i-a sublimat orice urmă de egoism pe care faima i-ar fi conferit-o.
1877 – Pe 18 martie se naşte aproape de Berverly, la 8 mile sud de Hopkinsville (Kentucky).
1880 – 22 februarie se naşte soţia sa, Gertrude Evans în Hopkinsville
1881 – La 18 iunie, Edgar este martorul unui accident de cal în care moare bunicului său Thomas Jefferson Cayce.
1884 – Începe şcoala în Berverly
1890 – Un înger îi apare. Atunci descoperă că poate memora în somn toate materiile predate la şcoală.
1893 – Îşi finalizează şcoala şi lucrează în farmacia bunici sale. În luna august a aceluiaşi an ea moare.
1894 – În ianuarie familia sa se mută la Hopkinsville. Edgar închiriază librăria lui Hopper Brothers.
1897 – Pe 14 martie se logodeşte cu Gertrude Evans.
1898 – În iunie îşi pierde serviciul.
1899 – În iulie este angajat într-o mare librărie din Louisville (Ky), J.P.Morton & Co. Vine acasă de Crăciun şi decide să rămână în Hopkinsville. Îşi formează cu tatăl său o firmă de asigurare, la care devine agent.
1900 – Edgar merge din oraş în oraş vânzând poliţe de asigurare. În martie va avea o paralizie parţială a coardelor vocale. Nu poate să vorbească decât în şoaptă. Un fotograf din Hopkinsville îi propune să lucreze în studioul său.
1901 – Începe să vorbească în stare de hipnoză. La 31 martie când Edgar Cayce a dat prima consultaţie în stare de hipnoză pentru a o ajuta pe Al Layne. Îi va reveni vocea.
1902 – În mai el va accepta să lucreze într-o librărie din Bowling Green, la 60 de mile depărtare. În august Layne îl cheamă înapoi în Hopkinsville. Privind către fetiţă o va numi Aime Dietrich.
1903 – Pe 17 iunie se căsătoreşte cu Gertrude Evans în Hopkinsville. Ei vor locui apoi în Bowling Green. Layen părăseşte localitatea Hopkinsville pentru a deveni osteopat.
1904 – În septembrie, Edgar deschide un studio foto cu Franc Potter.
1905 – În 30 ianuarie se năştea Gladys Davis (Alabama). Un grup de medici încep să studieze abilităţile psihice al lui Edgar Cayce.
1906 – În decembrie un incendiu distruge munca sa artistică.
1907 – Pe 16 martie se năştea Lynn fiul cel mare al cuplului Edgar-Gertrude.
1908 – Gertrude şi Hugh Lynn se întorc la Hopkinsville, Edgar rămâne singur la Bowling Green pentru a plăti daunele cauzate de incendiu.
1909 – În august Edgar termină de plătit daunele şi părăseşte Bowling Green. Va petrece puţin timp în Hopkinsville cu Gertrude şi Hugh Lynn până se va angaja în Alabama ca fotograf.
1910 – În 9 octombrie, The New York Times publică un articol despre puterile psihice ale lui Edgar Cayce, care preocupat mai mult de stuaţia materială a familiei sale se întoarce în Hopkinsville şi deschide un studio foto. Împreună cu dr. Westey Ketchum, Albert Noe şi Leslie Cayce înfiinţează „Psychic Reading Corporation”. Pentru prima dată el va oferi consultaţii zilnice în scopuri medicale.
1911 – În februarie „Hearst's Chicago Examiner” îi face publicitate. În martie, Edgar Cayce şi A. Noe merg în Chicago pentru câteva zile şi oferă consultaţii pentru presă. Pe 28 martie se năştea Milton Porter cel de al doilea fiu al său care va muri pe 17 mai.
1912 – În ianuarie Dr. Hugo Münsterberg soseşte în Hopkinsville din Harvard pentru a investiga talentul psihic al lui Cayce. Edgar rupe contractul între Ketchum şi Noe. Se duce din nou la Alabama pentru a lucra ca fotograf.
1913 – Reuseşete să-şi deschidă propriul său studio în Selma (Alabama). Gertrude şi Hugh Lynn se mută în Selma.
1914 – În ianuarie, Hugh Lynn jucându-se în studioul tatălui său cu praf de puscă îşi arde ochii.
1918 – În februarie se năştea Edgar Evans, fiul cel mic la lui Cayce.
1919 – În speranţa îmbunătăţirii stării financiare Cayce se asociază cu mai mulţi texani (oameni de afaceri din domeniul pertolier) în vederea construirii unui spital. Îşi va petrece 4 ani acolo, însă fără succes.
1923 – Edgar se întoarce a Selma. În 10 septembrie el o angajează pe Gladys Davis ca secretară permanentă pe când avea doar 18 ani. Din acestă clipă ea va deveni un membru al familiei. Moment de cotitură în consultaţiile lui Edgar Cayce: Arthur Lammers, din Dayton (Ohio) a cerut o consulaţie astrologică. Aici se va memţiona pentru prima dată conceptul de reîncarnare. În noiembrie, Edgar împreună cu familia sa se se deplasează la Dayon, invitat de Lammers. El va oferi consultaţii medumice în filosofie, metafizică şi astrologie.
1925 – Morton Blumenthal, un broker din New York a acceptat să finanţeze un spital din Virginia Beach (Virginia), loc indicat în timpul unei consultaţii medumice. În septembrie Cayce, familia sa şi Gadys Davis se mută acolo.
1926 – În 26 octombrie moare mama sa, Carrie Cayce.
1927 – În 6 mai s-a pus bazele Asociaţiei Investigaţiilor Naţionale.
1928 – În 11 noiembrie spitalul lui Cayce este inaugurat.
1930 – În 22 septembrie Atlantic University îşi deschide porţile.
1931 – În 26 februarie organizaţia este dizolvată. Pe 28 spitalul va fi închis. În 6 iunie este iniţiată A.R.E. Association for Research and Enlightenment, Inc., Spre sfârşitul anului universitatea îşi încheia activitatea.
1937 – În 11 aprilie moare tatăl lui Cayce, Leslie Cayce.
1941 – În octombrie Hugh Lynn Cayce s-a căsătorit cu Sally Taylor.
1942 – În iunie Edgar Evans Cayce se căsătoreşte cu Kathryn Bane. În 7 octombrie, se naşte napotul său Charles Thomas. Într-o consultaţie medumică Edgar Cayce a indicat că acesta este bunicul său, Thomas Jefferson Cayce, mort în iunie 1881.
1943 – În martie apare biografia lui Edgar Cayce „There is a River” de Thomas Sugrue.
1944 – În 17 septembrie Cayce oferă pentru sine o consultaţie mediumică când îşi va anunţa trecerea spre lumea de dincolo.
1945 – Moare pe 3 ianuarie cu puţin timp înainte de a împlini vârsta 68 de ani. La 1 aprilie moare şi consoarta sa Gertrude în vârsta de 65 de ani.
La 18 martie 1877 când Uranus se suprapunea perfect peste ascendentul momentului, iar Luna, culminantă, se desprindea grăbită de conjuncţia cu Neptun, se năştea Edgar Cayce cel care avea să trasmită posterităţii informaţii preţioase despre culturile şi civilizaţiile popoarelor. Ascendentul în Leu aduce unui nativ în Peşti strălucire, faimă şi încredere în sine prin cultivarea unui talent. Elementul egocentric al Leului incompatibil cu detaşarea Peştilor aduce în viaţa lui Cayce acute momente de îndoială. Sensibil, prins de mic în jocurile sale medumice, trăia într-o lume misterioasă desprinsă parcă din basme. Visa adesea zâne şi personaje mitice şi cu cât liniştea îl cuprindea mai mult cu atât figurile dispăreau şi o voce blândă le înlocuia pentru a-i răspunde la toate întrebările sale. Astfel descoperă din copilărie că în somn putea memora cu mare uşurinţă pagini întregi de carte, că înţelegea sensuri filosofice profunde şi mai ales că putea oferi soluţiile cele mai bune în probleme despre care în stare de veghe nici nu ştia că există. Uranus pe ASC îl va ţine pe tot parcursul vieţii în legătură cu universul. Elementele complexe ale temei sale ţin de energia unui triunghi minor ce are drept vârf planetele din casa VII şi Soarele din casa VIII. Întrucât Saturn este alături de Mercur şi Venus (un vârf în configuraţia amintită) viaţa lui Edgar Cayce va fi marcată de elementul gândire. Situat între Mercur şi Venus „seniorul karmei” va folosi gândire ca un instrument emoţional. Analiza psihoenergetică a omului, dar mai ales cea karmică va fi privită mai mult ca purificare emoţională decât ca afirmare de sine. Spre deosebire de Einstein al cărui proces de gândire indica afirmare de sine, pionierat, Cayce este orientat pe o cale mistică indicând latura introvertită, mistică a Peştilor decât pe cea socială, politică. El nu va şoca prin idei geniale, ci se va oferi un model de viaţă.
O legătura misterioasă uneşte tema sa de cea a lui Einstein. Ambele personalităţi formate prin încarnările precedente în tumultoasă era a Peştilor au oferit prin preocupările pe care le-au avut întreaga lor experienţă acumulată în mii de ani de evoluţie. Prin implicarea planetei Saturn ca element mediator între intelect (Mercur) şi sentiment (Venus) produsul nu putea fi decât o gândire matură, elaborată capabilă să convingă nu doar prin speculaţii, conexiuni intelectuale, ci mai ales prin experienţe de viaţă. Deşi în cursul existenţei cronometrul vieţii lor a măsurat parcă un alt timp, valorile lăsate se încadrează perfect în timpul nostru tocmai pentru că sunt produsul experienţelor mai multor vieţi în care au avut aceleaşi preocupări.
Saturn în Peşti pe casa VII îl va indica pe cel ce de-a lungul istoriei a susţinut grupuri de interese, a favorizat legările între membrii unei comunităţi şi a consolidat egregorul unui popor. Învăţătura sa anterioară se traduce prin înţelepciunea momentului. El se vede aşadar favorizat de conjuncturile sociale. Conjuncţia celor 3 planete din Peşti şi casa VII (Mercur, Saturn, Venus) cu NN cu aceeaşi poziţie indică o energie orientată către celălalt, la fel ca în vieţile sale anterioare. Dacă în precedentele sale vieţi s-a axat pe susţinerea unui grup, a unei instituţii, organizaţii, funcţii, statut social (NN în Fecioară pe casa I) în cea actuală destinul său îl va orienta mai mult către experienţe spirituale. Modelul pe care va trebui să-l ofere nu va fi o instituţie, o organizaţie, ci unul metafizic – transferul de la ideea de cunoaştere la cunoaştere prin experienţă directă, metode individuale, căi personale. Deschiderea psihică este modelul pe care Cayce vine să-l implementeze subconştientului colectiv. Avem înmagazinată în noi înşine toată cunoaşterea universului şi pentru a o folosit nu trebuie decât să ne deschidem către sine.
Chiar dacă un ASC în Leu aduce nativului din Peşti un gen de naivitate motivat prin temperamentul boem, uşor indiferent faţă de rutină cotidiană, contradicţia dintre viaţă interioară bogată în percepţii (Soarele (în casa VIII), Mercur, Venus, Saturn în Peşti) şi dorinţa sau necesitatea elevării sociale i-a creat un puternic blocaj. Pornind din emoţional (Luna, Neptun (ca guvernatoral semnului natal) în Taur ) blocajul parţial al vorbirii este o atenţionare a planetei Pluton (de asemeni în Taur) în folosirea corectă a liberului arbitru. Având la bază o traumă determinată de contradicţia dintre interiorizare şi afirmare Cayce a preferat (ca un Peşti veritabil) viaţa interioară în detrimentul afirmării sociale. Mecanismul este însă complex: dintr-o confuzie a refuzat afirmare ce-i punea mai bine în valoarea calităţile, iar refuzul a fost tradus de subconştient ca o separare de universul din face parte, de unde şi blocajul vorbirii.
Mecanismul influenţei plutoniene este legat direct de afirmarea socială (poziţia în casa X, guvernatorul analog al poziţie solare în casa VIII). El poate suspenda o reuşită sau curgerea firească a energiei într-o anumită parte a corpului pentru a favoriza înţelegerea. Cuadratura planetei Pluton (pedeapsa) cu Uranus (comunicare, transfer energetic) pe ASC (afirmare) indică faptul că blocajul a fost doar energetic, neuronal şi nu de altă natură. Acest fapt este cu atât mai evident cu cât aglomerarea planetelor în emisfera vestică indică o predestinare, iar blocajul, în cazul său, dat şi de poziţia lui Lilith în Vărsător pe casa VI va restrânge arealul de penitenţă la nivelul unor tulburări energetice, neuronale sau cardiovasculare. Fără un mesaj astral consistent care să-i motiveze orientarea mistică Edgar Cayce ar fi fost o persoană descurcăreaţă, sensibilă, cu mare putere de înţelegere şi consolare, dar învins de complexitatea unui cotidian brutal şi materialist.
Călătoriile sale astrale sunt adesea puse de astrologi pe seama poziţiei lui Chiron în Berbec pe casa IX cu atât mai mult cu cât Marte în Capricon trimite către Neptun situat la numai 6 grade de Chiron energia matură a lui Saturn care din casa VII favorizează legăturile, asocierile, prieteniile durabile. Importanţa casei IX în tot acest context accentuează de asemenea caracterul mistic al preocupărilor lui Cayce. Asocierea indicată de aspect nu este fizică, ci spirituală. Cayce era aşadar în legătură cu întreaga ierarhie subtilă nu doar cu cel care-i vorbea în consultaţiile sale medumice.
O întrebare firească apare în mod inerent: de ce această ipostază astrală a fost aleasă de spiritul lui Cayce pentru a se încarna?
O teorie a astrologiei clasice indică faptul că semnul natal reprezintă stadiul evolutiv în care se află un spirit la un anumit nivel de cunoaştere. Spre exemplu Edgar Cayce a finalizat cu existenţa aceasta un ciclu de maestru, Albert Einstein un ciclu de om de ştiinţă, Elisabet Taylor (de asemenea nativă Peşti) un ciclu de artist. Nu este obligatorie ca finalizarea ciclului să se realizeze cu experimentarea semnului Peştilor ca zodie natală, însă orientarea firească a energiei astrale indică acest mecanism din care foarte puţin se sustrag. Planetele din Berbec şi Taur plasate în tema lui Cayce, dar şi în tema lui Albert Einstein în puncte cheie pentru destinul lor devin cu atât mai importante cu cât ele indică o energie îndreptată către societate. Mesajul lor revoluţionează nu evoluţia personală, pentru că ea este mai curând încărcată de experienţe, matură, ci şi pe cea socială.
Aşadat temele lor, dar şi ale celorlalte personalităţi indică în contextul sfârşitului secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea o reînnoire, o revigorare, o reîmprospătare a tot ceea ce însemna cunoaştere (ştiinţă, artă, spiritualitate).
În ciuda instrumentelor astrologiei clasice pentru care intrarea în era Văsătorului se va petrece undeva către 2160 temele personalităţilor ce au modificat cursul evenimentelor, au revoluţionat cunoaşterea şi au schimbat optica în domeniile în care au excelat, spun cu totul şi cu totul altceva. Din această perspectivă era Vărsătorului s-a instaurat de mult, iar revoluţia tehnicii, viteza cu care avansează informatizarea, deschiderile spirituale pe care oamenii le au acum spontan prin capacităţi şi energii necunoscute până acum nu fac decât să dovedească faptul că schimbarea de eră s-a produs deja.
Cayce la fel ca şi o mare parte dintre cercetătorii tărâmului dispărut s-a pronunţat în favoarea poziţionării Atlantidei în oceanul Atlantic.
„Continentul Atlantidei era situat între golful Mexic pe de o parte şi Mediterana, pe de altă parte.
Urme vizibile ale acestei civilizaţii pot fi regăsite în Pirinei, Maroc, Hondurasul britanic, Yucatan, America. Anumite teritorii care se aflau în mare sau ieşeau din ea au făcut parte într-un moment sau altul din acest mare continent. Antilete britanice, Bahamas sunt o porţiune atlantă vizibilă şi astăzi. Ar trebui să se facă sondaje geologice în unele din aceste locuri, mai ales la Bimini şi pe unde trece Gulf Stream. (Lectura 364-3).
Totuşi, geografia mondială nu era cea de astăzi: Multe teritorii au dispărut. Multe au apărut, apoi au dispărut din nou... (Lectura 5748-3).
Oceanele erau aşezate altfel: ele nu mai poarta numele lor de origine. Ceea ce este acum partea centrală a acestei ţări, Statele Unite, adică bazinul Mississippiului, era atunci în întregime sub apă. Doar platoul ieşea din ocean, adică regiunile care sînt acum în parte Nevada, Utah. Arizona [...]. Ceea ce este astăzi coasta atlantică era marginea externă, adică câmpiile joase ale continentului atlant. (Lectura 364-13).
Virginia Beach era deja o staţiune balneară atlantă, iar Soarele care răsare deasupra mării, în faţa mea, răsărea atunci peste câmpiile Atlantidei! Clima se deosebea de cea actuală! Atlantida, în loc de zonă tropicală, era mai mult o zonă temperată. (Lectura 5750-1).”
Cayce nu a nutrit o pasiune pentru Atlantida asemenea celorlalţi şi poate tocmai datorită obiectivităţii cu care a tratat acest subiect părerile sale despre continentul dispărut au fost atât de uşor acceptate.
În caracterizarea Atlantidei, Cayce revine în mod repetat la ideea superiorităţii atlanţilor faţă de celelalte popoare existente în acea vreme. Superioritatea lor se datorează după părerea marelui medium atât condiţiilor geografice, cât şi originilor pe care le au. Poporul atlant era format dintr-o mare diversitate demografică. Oameni aflaţi în diferite stadii evolutive convieţuiau pe acelaşi teritoriu. Importanţa Atlantidei este cu atât mai mare cu cât în decursul celor 200.000 de ani de istorie a influenţat toate popoarele din jur prin diferite tipuri de contacte pe care le realizau. Înzestraţi cu o mare forţă fizică şi o mare dorinţă de cunoaştere rasa roşie a fost capabilă de remarcabile progrese tehnico-ştiinţifice. Erau însă dominaţi de orgoliu şi se purtau de parcă Pământul le fusese încredinţat lor. Aveau puterea să influenţeze prin puterea gândurilor modul de a acţiona a indivizilor cu care intrau în contact.
S-a speculat adesea că după scufundare locuitorii Atlantidei apuse au planetei au emigrat din regiunile pline de cultură cum este cel al Atlantidei transferând cu ei toată cunoaşterea pe care o aveau. Edgar Cayce susţine că toate rasele planetei au apărut în acelaşi timp, dintre care rasa roşie, format din atlanţi şi toate popoarele americane, s-a evidenţiat printr-un progres rapid având capacitatea să controleze forţele naturii şi să le folosească după bunul plac.
Civilizaţia atlantă deşi foarte diversificată era alcătuită din două categorii de oameni numite de Cayce simbolic oameni şi lucruri. Dintre cele două categorii adevăraţii constructori ai civilizaţiei atlante sunt oamenii. Ei aveau ideile îndrăzneţe ce ridicau gradul de cunoaştere şi cultură, lansau regulile sociale, conduceau regatul. Lucrurile erau de asemenea oameni însă cu un nivel de utilizarea al liberului arbitru foarte redus; un fel de roboţi de azi. Marele medium îi considera pe aceştia oameni pentru că aveau suflet, deci şi conştiinţă. Se lăsau însă uşor manipulaţi, folosiţi. Marea diversitatea a celor care alcătuiai acest segment cuprindea oameni de diferite înălţimi (de la pitici la giganţi de 3-4 m), hibrizi interspecii (centauri) ce realizau partea cea mai grea a muncii. Ei erau adesea dispreţuiţi fiind consideraţi animale al căror grad de incultură concura puternic cu înfăţişarea lor adesea dizgraţioasă. Edgar Cayce în cadrul comentariilor despre civilizaţia atlantă a prezentat segmentul oamenilor într-o lumină extrem de favorabilă. Ei erau preocupaţi nu numai de progresul spiritual sau tehnologic, ci şi de atingerea perfecţiunii formelor umane. El susţinea că iniţial omul a fost hermafrodit şi că în Atlantida s-a realizat prima dată separarea sexelor.
Cayce combate ideea plantoniciană cum că Atlantida s-ar fi scufundat într-un timp foarte scurt susţinând că sfârşitul ei s-a realizat în trei etape de-a lungul a mai multor mii de ani. Trei cutremure devastatoare au pus capăt civilizaţie atlante ei fiind singurii vinovaţi de distrugerea insulei. O confruntare între cele două tabere dusă uneori până la extremă a provocat cele trei mari cutremuri în jurul datelor: 50.000 î. de Ch., 28.000 î. de Ch. şi 10.000 î. de Ch..
Însă cele mai importante cunoştinţe au fost transferate în diferite locuri pe glob: America Centrală şi de Sud, Egipt. O mare parte dintre supravieţuitori s-au stabilit în locurile amintite. Liderii religioşi ai celor numiţi lucruri s-au stabilit în marea lor majoritate în nord-vestul actualului teritoriu european. Aici au pus bazele unei puternice preluată mai târziu de celţi şi lansată în mod deschis umanităţii. Construcţiile megalitice din zonele amintite, nivelul avansat de cercetare al cerului, regulile morale recunoscute de întreaga societate au ridicat în jurul lor un văl de mister greu de înţeles şi acceptat de mintea materialistă a celor din zilele noastre.
Descoperirea Atlantidei nu este numai un proces de rememorare colectivă a unui trecut glorios, ci mai ales o rememorare individuală a existenţelor anterioare pe care le-am avut în acest loc. Fenomenul reîncarnării poate aduce lumină în elucidarea misterului Atlantidei. Un vechi atlant poate fi identificat dacă în tema naşterii Neptun este retrograd. Acest element mult prea vag nu oferă un răspuns consistent şi de aceea astrologia apelează la alte domenii mai mult sau mai puţin diferite de obiectul ei de activitate. Identificarea vieţilor anterioare utilizând o metodă de calcul matematic poate stabili perioade importante în care nativul a trăit în Atlantida. Este însă prea dificil de realizat acel calcul pentru o perioadă de mii sau poate zeci de mii de ani. Ce-a mai accesibilă rămâne însă meditaţia regresivă.
TEHNICA MEDITAŢIEI
După o relaxarea fizică şi psihică se va cere accesul al memoria universului printr-o formulare gen: „Solicit accesul la memoria universului!”. Este important să nu vă agitaţi şi să nu vă aşteptaţi la nimic. Mintea trebuie să fie lipsită chiar şi de dorinţa de a vedea sau auzi ceva anume. Fraza trebuie repetată de 2-3 ori. După ce trec 2-3 minute de la formularea cererii plasaţi-vă atenţia la nivelul câmpului vizual şi repetaţi de 4-5 ori în gând: „Doresc să văd care a fost locul meu în Atlantida”. Cei care sunt obişnuiţi să lucreze cu instrumente abstracte de vizualizarea vor percepe pentru început figuri geometrice deplasându-se cu viteze diferite. Începătorii vor percepe fascicule de lumină uni sau multicoloră ce vor traversa prin câmpul vizual dându-le sensaţia că se deplasează printr-un tunel de lumină. Semnul că meditaţia regresivă a început apare atunci când imaginile au asupra celui care vizualizează un impact emoţional. Figurile geometrice vă pot trezi sentimente confuze, neexplorate încă, durere, dragoste, dor, nostalgie, respingere, nelinişte ş.a. însă meditaţia nu trebuie să se limiteze la acest stadiu pentru că starea percepută este doar semnul că poarta către memoria vieţilor anterioare s-a deschis. Aşadar oricât de mare ar fi tentaţia, nu trebuie să vă opriţi la acest stadiu!
După o perioadă de timp, ce poate fi diferită de la o persoană la alta, imaginile vor deveni mai clare. Vizualizaţi-le ca şi cum v-aţi uita la un film. Tot ceea ce veţi vedea vi se va părea cunoscut. Ceea ce nu veţi recunoaşte este blocat în memoria personală de o traumă legată de acea existenţă.
Puteţi să reveniţi din meditaţie în orice clipă. Orice sentiment neplăcut care persistă de la o imagine la alta va trebuie să fie un semnal de atenţionare că meditaţie a pătruns în locaşuri ascunse ale subconştientului individual şi că retrăiţi o traumă.
Trebuie să ştiţi atunci când vă aventuraţi în redecoperirea existenţelor în anterioare atlante că nu întotdeauna veţi găsi fericire, prosperitate şi înţelegere. Conflictul dintre cele două tabere a perpetuat timp de mai multe mii de ani şi o anumită mentalitate susţinea şi defăima prin diferite modalităţi conflictul. În permanenţă în zona de contact existau victime. Trebuie însă să priviţi totul cu detaşare şi înţelegere şi mai ales să vă bucuraţi dacă printre duşmanii de altădată veţi descoperi prietenii de azi. Este un semn că sufletul personal a evoluat spre înţelegere.
Pentru Edgar Cayce călătoria spre memoria universului este mai mult decât o meditaţie regresivă şi, poate, mai mult decât o stare de mediumitate. În interiorizare profunda el intra în legătură cu o comunitate spirituală extrem de înaltă ce este indicată în tema sa natală de planeta Saturn. Comunităţile subtile aflate sub influenţa drasticului Saturn aduce în tema sa (în Peşti pe casa VII) regăsirea legăturilor esenţiale între membrii aceleiaşi comunităţi sau între comunităţi diferite. Redescoperirea trecutului prin detalierea diferitelor ipostaze sociale în care indivizii s-au întâlnit este de asemenea pe frecvenţă saturniană. Cele două elemente spectaculoase ce au fascinat la Cayce bogăţia de informaţii pe care o deţinea, caracterul său în aparenţă obscur şi tendinţa spre izolare în gândurile şi stările sale îl indică mai mult pe saturnianul capabil să se detaşeze de dificultăţile cotidiene pentru a-şi construi pe o fundaţie deja existentă o clădire, o societate, o idee, o cale. La o analiză superficială toate aceste trăsături par neptuniene, o dată prin semnul natal (Peşti guvernat de Neptun) şi apoi prin poziţia favorabilă a planetei Neptun în horoscopul natal (în Taur pe casa IX). Totuşi Cayce rămâne un saturnian capabil să utilizeze energia timpului fizic prin transcenderea ei. Tipurile de karmă date de aspectele dirijoare de karmă (jupiteriană – noroc, faimă, protecţia şi de Gemeni – comunicare, deschidere) vin să-i susţină misiunea.
Jürgen Spanuth se opune acestui element introvertit prin planetele pe care le conţine tema sa natală. Un Jupiter în Leu pe casa IX aproape de întâlnirea sa culminantă cu Mijlocul Cerului indică un individ cu o mare nevoie de spaţiu. Deşi un tip analitic (Soare, Mercur, Venus în conjuncţie pe zodia Fecioară) Spanuth descoperă mari întinderi de pământ cărora li se atribuiau alte origini. În tema lui Cayce Jupiter în Capricorn pe casa V aduce mai mult a înţelepciune şi mai puţin a aventură, pionerat. Aşadar ambiţiile lui Spanuth sunt în raport de complementaritate cu cele ale lui Cayce, ei înşişi (prin semnele lor natale Fecioară - Peşti) au fost în raport de complementari.
În ambele teme Soarele este în conjuncţie cu Mercur şi Venus ceea ce indică o concentrare a trăsăturilor specifice elementului natal; mintea şi sentimentul vor face deci casă bună cu personalitatea. Domeniul de activitate în care aceste trăsături se vor exprima (casele) îi va indica lui Spanuth ca finalitate faima, recunoaşterea socială, postura de lider (Luna în Leu pe casa X, Jupiter în Leu pe casa IX) şi lui Cayce găsirea echilibrului între social şi personal prin activităţi oculte (Venus, Saturn, Mercur, NN (sensul vieţii) ce leagă prin conjuncţia lor casele VII şi VIII).
Deşi Marte în ambele teme este plasat în acelaşi semn zodiacal, situarea lui în case diferite va direcţiona energia sa spre centre astrale diferite. Jürgen va căuta un element anume ca pe o identitate sau un loc păstrat ca într-o arhivă misterioasă îmbogăţindu-şi percepţia cu fiecare element nou descoperit (Marte în conjuncţie cu Uranus ambele în opoziţie cu Neptun, Lilith, NN (toate trei în conjuncţie) pe axa Capricorn-Rac) căutând afirmarea personalităţii (Marte conjunct cu Uranus în trigon cu Soare, Mercur, Venus pe casa X (toate trei în conjuncţie)), în timp ce Cayce va căuta mai mult echilibrarea relaţiilor sale prin călătorii fizice sau astale în care va insufla celor cu care intră în contact încredere în sine, creativitate, dorinţă de afirmare, libertate (Marte în trigon cu Luna din casa IX şi sextil cu Saturn, Mercur, Venus aflate în conjuncţie pe casele VII şi VIII) fără a implica aici ego-ul sau dorinţele personale (Soarele nu participă direct la conjunctura amintită).
Opoziţia celor două timpuri de personalităţi nu vine să scoată în evidenţă superioritatea unui în faţa celuilalt, ci mai mult complementaritatea trăsăturilor psiho-volitive ale celor doi nativi născuţi pe axa Fecioară-Peşti. Totuşi atunci când cele două teme sunt analizate din punct de vedere spiritual poziţia lui Chiron pe casa IX (Cayce) este superioară poziţiei pe care o are asteroidul spiritualităţii în tema lui Spanuth – casa IV.
În tema lui Spanuth poziţia lui Chiron pe casa IV poate indica şi evenimentul din adolescenţă ce i-a motivat începerea studiilor, dar şi existenţa unor preocupări similare de-a lungul a mai multor vieţi anterioare (Chiron în Vărsător pe casa IV, NS în Capricorn pe casa III dominată de conjuncţie Marte-Uranus). Spre deosebire de el, Edgar Cayce are acces la informaţie fără nici o căutare fizică. În timp ce el îşi destăinuie vieţile sale anterioare cu mare precizie istorică şi psiho-comportamentală, complementarul său zodiacal le indică mai mult prin pasiunile pe care le-a avut şi prin intuiţiile geniale de care s-a folosit atât de bine.
Diferenţele dintre celor două mari personalităţi vin şi din bogăţia experienţelor anterioare. Ca Peşti, Cayce a finalizat o existenţă de maestru, Spanuth însă a finalizat doar un ciclu (Berbec-Fecioară) de afirmare a personalităţii. Reuşita lui îl va propulsa în funcţie de karma pe care şi-a creat-o în tot acest timp spre unul din semnele situate în celălalt arc zodiacal (Balanţă-Peşti). Evoluţia este aşadar mult prea complexă pentru a fi analizată doar din punctul de vedere al semnelor zodiacale. Semnul natal este însă privit de astrologi cu un punct de reper. El indică stadiul evolutiv în care este situat nativul, abilitatea în a-şi folosi liberul arbitru, dorinţa de evoluţie, iar celelalte planete vin şi colorează paleta de stări şi abilităţi de care se foloseşte spiritul în interacţiunile sale sociale şi spirituale.
Complementaritatea ajută în stabilirea punctelor de reper, în indicare elementelor esenţiale ale unei teme sau ale unor idei precum şi modalitatea de evoluţie. Se poate analiza comparativ tema lui Iulius Cezar cu cea a lui Hitler observându-se modul astrologic de răspuns al nativului în contextul social precum şi reacţia maselor la un anume tipar astrologic impus de o personalitate puternică aflată la un moment dat pe firmamentul vieţii politice. De asemenea se pot observa comparativ temele indicate în contextul erelor astrologice şi a yugas-urilor , al marilor cicluri planetare sau tipul de reacţie într-un moment decisiv pentru un grup, popor sau rasa umană în ansamblu. Deşi simplă în aparenţă această metodă cere astrologului nu doar experienţă în domeniu, ci şi intuiţie sau deschidere spirituală, toate raportate nu atât la predestinare , cât la sacrificiul în vederea atingerii idealului propus.
Nu numai din cele două teme analizate, ci din toate celelalte pe care le vom prezenta în această lucrare se poate desprinde o concluzie simplă în aparenţă: evoluţia implică nu numai efortul de a-ţi îndeplini un ideal şi necesitatea de a te sacrifica pentru evoluţie, cât mai ales alegerea ţintei. Toţi cei care au reuşit au ţintit sus unii în social, alţii în spiritual şi au lăsat exemple puternice ce ne pot ajuta în autocunoaşte prin înţelegerea contextului şi a evoluţiei.
Atlantida ne oferă un astfel de exemplu. Evoluaţi, puternici, curajoşi atlanţii au dorit nu doar evoluţia individuală şi socială a lor, cât dominarea lumi. În cursul istoriei lor de aproximativ 200.000 de ani acest popor a înglobat un număr mare de spirite ce au experimentat cel puţin o existenţă în acel context. Unii au evoluat spiritual, alţii social, toţi însă şi-au îmbunătăţit vibraţia personală. De-a lungul timpului aceste spirite s-au încarnat pe tot cuprinsul planetei răspândind într-o altă etapă de evoluţie faţă de cea atlantă o învăţătură nouă pentru cei cu care intrau în contact. Îi regăsim în epoca antică în Egipt ca faraoni revoluţionari, puternici, charismatici, în Grecia ca promotori ai ştiinţelor, pe continentul asiatic sau american ca mari maeştri. Fiind adepţii dictonului „omul se judecă prin fapte” efortul lor s-a bazat exclusiv pe eficienţă. Şi-au atins idealurile pentru care s-au încarnat şi evoluând ca promotori, profesori, maestri a favorizat evoluţia rasei umane în ansamblu. Apar astfel ramuri în cadrul ştiinţelor, secte în cadrul religiei şi separarea (independenţa) popoarelor. Sociologii susţin că acesta este un semn bun întrucât ţinta finală nu este cea conformă cu dictonul „Divide et impera” ci individualizarea la nivel de om nu de rasă, popor sau grup. Globalizarea pe care o parcurgem în prezent se încadrează foarte bine în acest ideal.
Dacă aruncăm o privire peste puţinele informaţii despre Atlantida pe care le deţinem şi observăm clara distincţie atât între cele două tabere existente, cât şi între diferite grupuri din cadrul fiecăruia în parte înţelegem că societatea noastră continuă evoluţia după metode atlante întrucât explozia de tehnologie este o trăsătură atlantă ce ne poate duce la distrugere doar dacă repetăm aceeaşi greşeală. Astrologia consideră însă că toate experienţele acumulate de atlanţi prin încarnările lor anterioare acestui moment pot evita dezastrul. Cayce susţinea că evoluţia tehnologică scăpată de sub control a dus la distrugerea insulei. Din fericire numărul celor care prin încarnări repetate după momentul scufundării Atlantidei şi-au schimbat optica şi instrumentele de lucru este mai mare decât al celor care obsedaţi de tehnică se simt în elementul lor atunci când promovează concepte exclusiv materialiste, limitate ca viziune şi periculoase ca efecte.
Privită de unii cu interes spiritual sau istoric, de alţii cu reţinere sau reticenţă Atlantida aduce un aer nostalgic gânditorului obiectiv. Greşeala făcută atunci şi repetată de câteva ori în alte contexte sociale prin distrugeri rămase celebre în istorie indică faptul că mulţi dintre noi suntem foşti locuitori ai continentului dispărut, că trăind acolo au îmbrăţişat o anumită mentalitate pe care o ducem cu noi de-a lungul istoriei prin încarnările repetate. Cel mai recent şi traumantizant exemplu prin care tehnologia atlantă redescoperită prin personalităţi ce au asimilat-o trăind acolo este cel dat de bomba atomică. Cine ar fi crezut privindu-l pe Einstein că un om atât de paşnic, preocupat exclusiv de munca sa poate crea un obiect care să provoace distrugeri atât de mari. Printr-o simplă comparaţie înţelegem că demult un obiect similar a provocat o distrugere identică, sau mai mare, ce a dus la scufundarea insulei. În mod sigur şi atunci ca şi în prezent argumentul a fost extrem de plauzibi. Raportând însă la o altă scară nici utilizarea bombei atomice în 1945 şi nici al unui produs similar experimentat cu multe mii de ani în urmă nu a fost utilă decât în argumentul unei minţi robită de materialism şi blocată la nivelul fricii de evoluţie. Acesta este însă un exemplu prin care războiul nu aduce doar lupta între două mentalităţi, ci perpetuarea unui conflict între două tabere al cărui moment de început se pierde în negura istoriei. Lupta celor două fronturi (oamenii şi lucrurile) plasată de Cayce în Atlantida o regăsim peste tot în istoria umanităţii. Ea este mascată de ideologii noi explicate prin prisma independenţei, a drepturilor la existenţă sau interzicerea lor, de nevoia de spaţiu sau extindere teritorială prin cucerirea altor popoare, impunerea unui crez pe motivul schimbări vibraţiei personale ş.a.m.d. Toate pornesc din ideologii similare dezvoltate într-un context conflictul în Atlantida.
Gheorghiţă COŞER,
"ASTROLOGIA, O TERAPIE MODERNA "