PEŞTI - al doisprezecelea şi ultimul semn zodiacal - îşi exercită influenţa din 20 februarie până în 20 martie. Tradiţia spune că cei născuţi sub acest semn obţin onoruri prin ei înşişi, se ridică prin arte, ştiinţe sau literatură. Devin populari prin succesul operelor lor. Peştii conferă o anumită nelinişte, o nemulţumire de sine care îndeamnă la refacerea operelor începute; nativii sînt înclinaţi spre pesimism) - acesta le guvernează impresiile şi felul de a vedea. Posedă o dublă natură, foarte greu de descifrat. Au un spirit drept, puternic, participativ, poetic şi contemplativ, moravuri convenabile, înclinaţi spre plăceri, orgoliu. Voinţa este fermă, dar schimbătoare, despotică, dar cu blândeţe, autoritară, fără tiranie. Caracterul prudent, greu de apropiat, discret şi cu umor. Tendinţă spre zeflemism, uneori chiar caustici, dar întotdeauna spirituali şi fără răutate. Se emoţionează greu, se calmează la fel de greu, dar după ce se răzbună, nu păstrează ranchiună, îndemânare, vioiciune, vigilenţa.
Persoana născută sub semnul Peşti sau cu Ascendentul în Peşti, se află sub influenţa planetei Neptun (guvernator tradiţional) care o face blândă, visătoare, imaginativă şi influenţabilă. Dacă acea persoană întreprinde o cercetare spirituală, ea se plasează sub influenţa lui Pluton, ca guvernator esoteric şi ierarhic ajutând-o să-şi dezvolte sensibilitatea, gândirea pozitivă, creativitatea şi calităţile parapsihice.
Guvernatorul tradiţional : Neptun
Guvernatorul ezoteric : Pluton
Guvernatorul ierarhic : Pluton
Verbul caracteristic : „a crede “( „eu cred “)
Reprezintă : fragilitate, sensibilitate, visare, ceea ce îi creează dificultăţi în rezolvarea, problemelor, mister, secret, farmec, dramatizare, sacrificiu, remuşcare, lene, superstiţie, tăcere, discreţie.
Culori : verde marin deschis, violet
Anatomie : picioare.
Social : aptitudini de conducător numai în perioade de tranziţie între două structuri sociale, meserii în care este nevoie de milă, compasiune, îndurare.
Material : câştiguri parvenite din înzestrări native.
Mental : armonizarea individului în raport cu societatea şi credinţa în Dumnezeu.
Emoţional : viziune de ansamblu asupra relaţiilor, destin judecat prin prisma emoţiilor, uneori închistări, umilinţă, suferinţă.
Zodia PEŞTI este un semn de restricţie. Ea poate da retragere, renunţarea la talente pentru alte priorităţi, diplomaţie, emoţii profunde, dar neexprimate direct. Spre deosebire de Scorpion, zodia Peşti ascunde valori bune, calităţi, talente ce pot fi declanşate în urma unor evenimente marcante din viaţă. Este locul unde credinţa poate fi statornică şi unde convingerile sunt cel mai puternic simţite şi cel mai puţin declarate. Acest segment al zodiacului poate oferi soluţii acolo unde nimeni nu mai spera la nici o rezolvare sau poate renaşte în viaţa nativului cu o putere cu totul şi cu totul specială. Inactivitatea acestui segment este dată de lipsa voinţei pe sectorul pe care îl indică.